L-am ademenit cu un bichon maltez, buni, s-a gudurat el pe lângă baba în şlapi albaştri, buni, uite ce javră are nenea, nu e javră, e căţel, un căţel frumos, mi-a apărat cucoana patrupedul, muşcă, m-a întrebat, nu, doamnă, i-am răspuns, sigur, m-a întrebat, pe cuvânt de onoare, i-am răspuns, atunci mângâie-l, l-a îndemnat ea pe nepotu-su, dar până ca piticul să se aplece şi să-şi treacă palma cu degetelele răsfirate prin cârlionţii bichonului, acesta i-a luat-o înainte şi s-a ridicat în două labe, încercând să-i fută piciorul, hi hi hi, s-a amuzat ofilita, amintindu-şi pesemne de vremurile în care alţii o aşezau capră, eu m-am prefăcut supărat şi am smucit potaia, gâtuind-o, de ce îl chinuiţi, m-a certat, cum îl chinui, m-am prefăcut uluit, păi îl chinuiţi, a hotărât ea de data asta mai puţin sigură de afirmaţie, doamnă, nepotul dvs e prea mic ca să afle ce-i sexul, am privit-o fix şi i-am făcut cu ochiul, ea s-a cutremurat din tot corpul, iar ţâţele i-au săltat înspre umeri, pe rând, două valuri seismice succesive, s-a răsucit şi a apucat braţul nepotului în ghearele alea subţiri ca nişte andrele, înfăşurate de mai multe ori în piele stacojie, i-am privit depărtându-se, mi-am zis că trebuie să aleg altă marfă, deja observam o fetiţă, deja pregăteam intrarea, deja îmi dregeam glasul, când am realizat că bătrâna îşi lăsase plodul în faţa supermarketului, singur, singur în căldura înăbuşitoare, dezumflat de sete, aşa că am luat un băţ de pe jos, l-am aruncat în direcţia puştiului, am scos animalul din lesă, aport, am strigat, aport, am repetat jocul de câteva ori, tot mai aproape de băieţelul care mă urmărea atent, se amuza de mersul crăcănat al jivinei, ba chiar a încercat să o mângâie, noi toţi nu ne aflam undeva în Bucureşti, ci pluteam în adâncul unui bazin cu apă clocotită, hainele baieţelului îşi schimbaseră culoarea, aburi ieşeau din hainele lui, între noi aerul vibra, asfaltul se înmuiase, acum e momentul, mi-am spus şi am scos un bidon cu apă rece ca gheaţa, am deşurubat încet de tot dopul, am înălţat bidonul deasupra capului, puştiul se holba la mine şi probabil i se stafidiseră buzele, am băut îndelung, secunde în şir, timp în care o singură siluetă se unduia în faţa supermarketului, am plescăit mulţumit şi am întins bidonul în direcţia lui, vrei, l-am întrebat prin semne, el a ezitat, am vărsat în căuş, i-am dat şi câinelui, câinele a lipăit lacom, alt şir de secunde, vrei, l-am întrebat iar, nu a mai rezistat şi a înnotat spre mine, a încercat, fără chef, să se opună, buni nu-mi dă voie să vorbesc cu stră..., dar cuvintele se uscaseră, crăpaseră, praf era în locul lor, a sorbit cu nesaţ, îi tremurau mânuţele agăţate de bidon, închisese ochii, savura fiece strop, se bucura de fiece strop aşa cum sigur nu se bucurase niciodată când primise vreo jucărie, tricoul şi pantalonii scurţi şi ciorapii vârâţi în pantofi de mărimea celor pentru păpuşi erau toate o apă, dar fu nevoit să se oprească, recipientul de plastic era gol, cu foarte mici deosebiri aşa fusese încă din clipa în care i-l dădusem, setea lui nu se potolise, sute de ace îi perforau cerul gurii, probabil simţea că înghite nisip, insecta aia se binocla la mine ca la un înger salvator, nu se mai punea problema de încredere, avea nevoie disperată de mine, mai ales ca bunică-sa nu apăruse, iar în locul în care fusese priponit iniţial tremura acum o limbă de foc, aşa că mi-a fost usor, Adei, a rostit abia auzit, şi mai cum, voinicule, l-am întrebat, Adei Eeeu, am auzit şi l-am rugat să repete, s-a mai ivit un “r” în numele de familie, pronunţat cu eforturi supraomenesti, împins cu de-a sila printre cei doi dinţi de veveriţă, păi şi câţi ani ai tu, Adei, am continuat, am 4 ani, nenea, da’ ce mare eşti, bărbăţel în toată regula, da, nenea, anul viitor împlinesc 6 ani, a adăugat mucea, ei, aşa mai merge, l-am ispitit, credeam că vorbesc cu un ţânc şi când colo, eşti aproape cât mine, cum, s-a mirat el, şi tu ai 4 ani, m-a amuzat, ca premiu am scos din rucsac un suc, şi acela aproape terminat, l-am lăsat să ciugulească, nerăbdător, cu disperarea unui om rătăcit în Sahel, cele câteva picături rămase pe fund, mai vrei, l-am întrebat, mai vreau, nenea, s-a tânguit piticul, uite cum facem, i-am şoptit de parcă am fi pus la cale o conspiraţie, cum, nenea, s-a repezit el lacom, ştiu eu undeva aproape, uite-acolo, pe strada aia, un bătrânel drăguţ care vinde îngheţată, de cireşe, de pepene, am început să enumăr pe degete, de kiwi, de cacao, de vanilie, de mere, de caise, de banane, de..., de tot ce îţi doreşti şi nu-ţi doreşti, puştiul parcă avea Parkinson, s-a mai opus pentru ultima dată, buni mi-a spus că nu am voie să plec fără ea nicăieri, trebuie să o aştept, trebuie, a întărit el, cu un ultim puseu de voinţă, altfel îmi mută gura la spare, buni ţi-a spus asta, buni, a răspuns el bosumflat, păi o să te topeşti aici, nu chiar, m-a contrat, toţi suntem din plastilină şi dacă soarele e nervos şi ne topeşte, iute vine umbra şi ne construieşte la loc, uite-aşa, cu obrăjori, cu năsuc, cu urechi, cu mâini, cu picioare, îşi pipăia fiecare dintre detaliile anatomice, uşurat să afle că sunt la locul lor, era prea devreme ca să mă coiesc şi am aşteptat să termine, mi-aş fi aprins o ţigară, m-aş fi refugiat la o terasă şi aş fi citit poate din Bulgakov, din Ciocan sau din Trocea, aş fi acompaniat lectura cu un whiskey bun, cu gheaţă, imaginaţia mea umbla cu limba spânzurată de-un cot după locuri răcoroase şi verzi, în timp ce puştiulică părea să fi epuizat toate componentele trupului său încă întreg, mă invita să intervin, am readus în discuţie îngheţata, am tot descris-o până când am reuşit să o măresc de zece ori, de douăzeci de ori, un ditamai cornetul cu filigrane de ciocolată, o explozie de culori şi gusturi care de care mai ciudate, munţi de stafide şi firmituri de nucă şi bombibon pentru că aşa îi plăcea mucosului, el înghiţea în sec şi îşi tot umezea buzele, m-am uitat după bunică-sa şi am aflat-o la casă, se încovoiase şi răscolea pesemne într-un portofel, pescuind una câte una monedele, habar n-avea că puiul ei lăsat afară ca să nu prindă vreun guturai sau migrenă de la aerul condiţionat, puiul rămas în grija ei, fără drept de apel, de părinţii ce aleseseră să moară pe Autostrada Soarelui, puiul pe care uita uneori cum îl cheamă din cauza unei demenţe ce abia începuse, de câteva luni, să îi molfăie amintirile, puiul ăsta avea deja lipită pe buci eticheta de carne de mici, sau poate nu chiar aşa rău, doar că se pregătea să pătrundă, triumfal, în adevărata lume, în care eu, ca portar şi paznic al cheilor, eram dator să îl îndrum, aşa că mă imaginam înveşmântat în sacou ceremonial cu fireturi, în acelaşi timp o urmăream pe bătrână, nu-mi dădeam seama foarte bine, dar părea să fi adunat toţi bănuţii necesari şi se pregătea să plătească, dacă nu acţionam cât mai repede pierdeam orice şansă, am scos din rucsac o altă sticlă de jumate, am băut-o pe nerăsuflate în timp ce privirile copilului sfredeleau recipientul, am rostit hotărât, păi dacă nu vii cu mine, eu nu mai stau, mi-e foarte cald şi mă duc să-mi iau o îngheţată uriaşă, acel adjectiv “uriaşă” l-a vrăjit cu totul, ca prin vis m-a urmat până în spatele veceului public dezafectat, acolo ne aştepta de ceva timp Sofia, se cam plictisise, l-am împins înăuntru, repede l-am tuns zero, repede i-am aruncat hainele în groapa cu căcat, repede l-am îmbrăcat cu un tricou cu Mickey Mouse, cu nişte bermude, repede, repede, puştiul nici n-a avut timp să cârâie, i-am pus nişte ochelari de soare, o şapcă roşie, Sofia i-a ars una peste bot, Sofia l-a ameninţat că o s-o omoare pe buni daca nu stă cuminte, am ieşit toţi trei, un cuplu normal într-o sâmbătă absolut normală, ăsta micu’ a fost blând ca un mieluşel, plângea doar, însă din cauza ochelarilor de soare şi a şepcii, ca trecător, nu prea îţi dădeai seama, am mers ce am mers până când am cotit pe Valea Seacă şi am dispărut într-o curte, Schelete futea o prospătură, încă o căuta poliţia, încă număra tac-su biştarii, fata a fost încuiată în beci şi Schelete a venit după noi, a ciupit-o de cur pe Sofia, sifilitica a miorlăit ca o mâţă în călduri, am băut toţi trei vin cu sifon, eu m-am retras într-un şezlong, sub umbrelă, am deschis un caiet şi am tăiat cu roşu până când pagina a devenit sângerie, a doua zi trebuia să mă prezint la liceu cu toate tezele corectate, bichonul maltez aţipise lângă mine, mă cuprinsese toropeala, lumina era filtrată de frunzele castanilor noduroşi, din când în când un vânt rece se atingea, şerpeşte, de obrajii mei, se ducea undeva în spate unde era bucătăria de vară, mi se închideau ochii, zgomotele se fluidizau, îmi amorţiseră membrele, undeva, prin vecini, se tânguia o vioară, vag, tot ca o adiere, ajungeau la mine, din măruntaiele casei, ţipetele copilului din care Schelete extrăgea un rinichi.
