Cea mai recenta (si poate cea mai valoroasa) opera de arta personala

Petele de pe pereti si aragaz au fost dispuse asumat si au avut rolul de a scoate in evidenta ceaunul plin cu mancarica de cartofi. Oricine nu crede asta e nebun sau nu are suflet de artist. Observati jocul subtil al nuantelor din interiorul ceaunului, stropii din ce in ce mai marunti de lumina si de grasime ce se raspandesc radial dinspre ceaun, diluandu-se in argintiul mat al aragazului. Artistul vrea sa transmita o stare adanca de tristete, totusi longitudinala, sugerata de firul negru (negru=suferinta) ce se distinge in a doua imagine, in plan secund.

O cruce cu text in chirilica din curtea Manastirii Raducanu- Tg. Ocna

M-am apucat eu sa "traduc" ce scrie pe cruce, dar unele litere sunt mai greu de descifrat (s-au tesit/ s-au sters) fata de acum vreo 8-9 ani, cand am transcris prima data textul. Probabil peste alti 10 ani nimeni nu va mai sti sau nu va mai avea cum sa afle cui apartine crucea. Asa ca poate fac un pustiu de bine sa redau mai jos versiunea in chirilica si "traducerea" aproximativa. Pt prenumele personajului nu bag mana in foc, mai mult l-am dedus:

si alte imagini din Tg. Ocna si Bacau

mai jos sunt: fratele meu mai mic in a doua zi de scoala, inca o imagine de pe dealurile din Tg. Ocna, un catel moldovean, o cruce in chirilica din curtea unei manastiri din Tg. Ocna, o gospodarie adevarata, cu mere si flori si albine cat se poate de eco si, in sfarsit, o bunica...

de prin Tg. Ocna...

pe acolo m-am plimbat eu saptamana trecuta; cu urcusul a fost mai greu, ca deh, in bucuresti nu prea sunt dealuri si mai mult am gafait decat am urcat...

Memoriile lui Pa-Pa

trăiam viaţa ca un peşte în acvariu

mut.

nimeni nu mi se adresa decât ciocănind în sticla fumurie.

mâncarea îmi venea întotdeauna de sus. mulţumeam uneori protectorului de acolo. era o ea si mă născuse într-o urmă. deşi pe atunci încă nu mi se transformaseră plămânii în branhii.

înotam încontinuu şi doar în cerc, sfidând geometria acvariului. aveam un castel cu

aceleaşi două turnuri

aceleaşi acoperişuri vopsite în roşu

aceleaşi scări în spirală

un steag pe care era preţul de raft.

obişnuiam să mă ascund într-o scoică din plastic.

într-o bună s-a ivit o femelă. nici măcar nu era fusiformă. am pândit-o şi am chemat-o. nu mi-a răspuns. n-am mai văzut-o. a doua era o lostriţă

şi m-a luat drept momeală. i-am înfipt cârligul rece până în gât.

am degroşat cu aripioarele în mine, apoi mai larg în ea. până ce am dat de cârlig.

din noi s-a născut un hipopotam. îl foloseam noaptea ca pernă. se plângea mereu că visele mele îl rod. într-o zi, pe furiş, a fugit din acvariu. l-am mai întâlnit la o aniversare. era de cealaltă parte. îmi făcea cu ochiul. îl călărea o puştoaică roşcată. pletele ei ca o trenă.

o suliţă de lumină forjată a străpuns hipototamul. el s-a speriat. a răsturnat-o pe iubita îmbujorată, a călcat-o sub labele noduroase, a frământat-o până când fata, ţipând, a devenit iarbă şi din ea ieşeau aburi. pe locul acela a crescut un măr.

obişnuiam să îl privesc din loggia în dimineţile când sticla era senină.