I.
Te gândeşti la vitrina cu peruci, uzi florile, tai vârful ficusului şi înmoi pâinea în ou. O laşi să se rumenească. Aroma ocoleşte borta viitorului beci, abia de încreţeşte apa strânsă înăuntru, speriind mormolocii. Dilată nările câinelui doberman, care plescăie şi chelălăie executând un du-te-vino identic în jurul cuştii (durate pe vremea când era pui,”să fie încăpătoare, să nu mănânce unde-şi face nevoile!” proclamase pe atunci TatălNostru, admirându-şi opera). Însă ţarcul s-a tot micşorat, invers proporţional cu dublările, triplările, cvadruplările deja bătrânului Rex. Aroma se înalţă, evitând urcuşul anevoios, nu se opreşte la grajd, ci dispare după nuc şi reapare sub cireşul amar, de unde, grăbită să nu se ardă pâinea cu ou, se întoarce în bucătărie cu trei copii gălăgioşi. Le torni lapte în căni, îi mai întrebi de una, de alta, îi alungi la joacă şi îţi iei conştiincioasă prima serie de medicamente.
Repeţi asta şaizeci de dimineţi, timp în care deretici prin camere, când la etaj, când la parter, coşi goblenuri, ştergi masa din sufragerie, pe care vei sta întinsă, într-un sicriu cu dantelă. Nu acum. Peste încă jumătate de an. Supa nu mai are gust, asta e, sarea dăunează, în ultima iarnă ţipi la Albinos (neîndemânaticul a umplut casa de fum), noroc cu MiculVânzător care meştereşte ce meştereşte în centrală şi reuşeşte să aprindă focul. Se înfierbântă caloriferele, se încălzeşte sufrageria, afară ninge...
Te cerţi cu soţul tău. E tot mai nervos. În rarele momente de acalmie împrăştie glume jignitoare, aşa cum ar scuipa seminţe în parc, despre mototolul de Albinos, despre tine şi MiculVânzător şi Costum. Îndrăzneşte numai să-l temperezi, îndrăzneşte să schimbi subiectul! Contrează ironia lui brută şi vei asista la ritualul sfâşierii cămăşii, cu toate variantele conexe: urletele cu spume la gură, îmbrâncelile care sunt o avertizare a potenţialului fizic (comportament explicat într-un documentar despre urşi), văicărelile conjugate cu ameninţări de genul “lasă că o să mor eu, o să vă mănânce câinii!”, sau ”o să-mi pun ştreangul de gât!”. Copiii nu se pricep să interpreteze circul TatăluiNostru, îl iau aşa cum vine şi, ignorând crampele stomacale, vă imploră să vă împăcaţi, vă cer iertare, deşi habar n-au pentru ce, tremură de frică să nu fie cineva omorât...
Dar medicamentele nu mai au efect. Alt pelerinaj medical. Portbagaj umplut cu vin, carne şi brânză în coajă de brad. Buzunarele doldora cu bancnote de o sută pentru medici, de cincizeci pentru asistente. Concluzia:”E puţin cam târziu, dar se mai poate rezolva ceva.” Doar că niciodată nu vi se explică unde poate fi găsit acel ceva. Sau cât costă. Soţul tău îl caută. Vine de la serviciu, împrumută bani de la rude şi zbiară la ele dacă se codesc să-l ajute. Deznoadă şi înnoadă prietenii interesate. Apreciezi tot ce face pentru tine, zbuciumul său şi lupta deznădăjduită, în rezultatul căreia încet, încet nu mai crezi.
Nu doarme noaptea. Scotoceşte prin arborele genealogic după vreo mătuşă uitată. Aproximează în gând cam cât ar putea să-i ceară. Te iubeşte. Se perpeleşte în pat văzându-te deformată, învineţită, aproape cheală, urlă când îl rogi să te ia în braţe şi să te ducă la veceu, urlă pentru că SfântaFamilie, pentru care a construit casa asta şi a muncit ani de-a rândul, se va destrăma. E singur şi crezi că îi place (singur împotriva tuturor!), dar în curând va obosi. Apreciezi tot ce face pentru tine...
...dar, cu siguranţă, dacă te-ai întrema, ai intenta divorţ. Nu pentru că nu mai ţii la el, ci doar pentru că te-ai săturat ca altul să-ţi trăiască viaţa. După mofturile, după orgoliul şi nerăbdarea lui. Acum râzi! Acum dă-mi dreptate! Acum plângi, afurisito!
II.
“Cură” bisericească. Acelaşi circuit. Consulţi preotul din parohia de care aparţii care te trimite la protopop care te trimite la un călugăr cu har din mănăstirea X. Acolo ţi se va recita din Moliftele Sfântului Vasile (“adică blestemele Marelui Vasilie pentru cei ce pătimesc dela diavoli şi pentru toată neputinţa, care se citesc numai de către preot, în ziua Sfântului Vasilie, la slujbele de obşte rânduite, sau la orice altă neputinţă gravă”- http://www.resurse-ortodoxe.ro/rugaciuni/moliftele-sfantului-vasile/).
Înainte de plecare mai copiezi de pe acelaşi site nişte rugăciuni de buzunar, adresate câtorva divinităţi minore din panteonul creştin, ca Sf. Nectarie Taumaturgul sau Sf. Parascheva. Te-ai gândit că pot fi de folos la drum lung (şi cale bătută), aşa cum e apa din geanta frigorifică sau bunăoară minunăţiile de sandvişuri cu roşii, caşcaval şi pastramă.
Copiii te însoţesc. O minivacanţă nu le strică! Aer tare de munte, de la care ţi se taie respiraţia, vulturi cât viţeii prăbuşindu-se în poiană după iepure. Albinosul ar completa că geţii imaginaseră o pasăre cu cioc răsucit, ducându-şi prada în gheare. I-ai da dreptate, fără să îl asculţi. E un băiat tare deştept, însă peste măsură de plictisitor.
Aici sus o femeie aduce lumânări negre, însă nu i se dă voie să le aprindă. Asişti la o slujbă la care, din senin, ţie şi stareţului şi măicuţelor vi se face atât de rău, încât sunteţi siliţi să întrerupeţi ritualul. Un obiect sferic format din pene şi păr de lighioane e găsit în iarbă, în spatele mănăstirii, lângă pridvorul chiliilor. Lucrătura diavolului. Zile în şir stareţul se căzneşte să întoarcă blestemele.
Episodul ecleziastic nu-ţi aduce nimic nou. Tot în braţe te cară la veceu TatălNostru. Cum te mai dor urechile! Ai un vierme care sapă din ce în ce mai adânc. Spre creier, unde-şi va depune ouăle. Îl rogi pe Albinos să călească usturoi. Aleargă pe scări, aruncând dintr-o palmă în alta căţeii fierbinţi. Parcă, parcă te mai linişteşti. Însă TatălNostru a aflat ceva ce îţi ascunde. Nu cum ar trebui, adică zâmbindu-ţi tot timpul, cocoloşindu-te şi alimentându-ţi speranţa. Nu. Bântuie prin camere, ca un strigoi şi se ceartă şi se ceartă şi se ceartă.
Într-o zi îi cheamă pe băieţi în livadă. Îl vezi când iese. Duce patru beri într-o sacoşă. Revine peste jumătate de oră. Are ochii roşii. La fel Albinosul şi MiculVânzător. Costumul s-a şifonat.
Ţi s-ar spune, compătimitor, că eşti putredă. Că nu mai ai nimic bun în trupul ăla. Te internezi iar şi...
Cam aici se rupe firul. Alţii din jur ar povesti că nu-i mai deosebeai. Că te căzneai să articulezi un cuvânt. Că noaptea aveai vedenii, te speriai şi ţipai. Aşa cum, în ultimele ore ale vieţii tale, din cauza unui fulger pare-se, ai început să gâfâi, să te holbezi în tavan, să te răsuceşti în cearşafuri, lângă TatălNostru care, trezit brusc, îşi frângea mâinile neputincios. Ora două. Preot, salvare. Ţi-au înţepat venele. Te-au stropit cu agheasmă. Lumânare la cap. Albinosul întrebând pe nenea acela bătrân, cu sutană, dacă tu vei... (n-a fost lăsat să termine, i s-a făcut semn să tacă, dacă îi auzi?). Culcarea, băieţi/ scularea, băieţi/ e timpul. Un moment de semiluciditate, în care ai vrut să-ţi strângi copiii la piept. Dar corpul nu te-a ascultat. E drept, s-au desfăcut braţele, însă degetele i-au zgâriat pe faţă. Nu îmbrăţişare, ci sfâşiere. Totuşi ei nu s-au opus. Au îndurat plângând. Salvare, preot, un surâs din colţul gurii, un fir de sânge. Pa, pa, dragilor!
De sus te-au hurducat pe scări, în pătură, până-n sufragerie, să te spele.
doi bunici/ se-ntâlnesc/ se plac/ se drăgostesc/ şi nasc un sicriu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu